Lucrările la complexul Asmita Gardens au fost oprite, din cauza finanţării. Investitorii susţin însă că problema va fi rezolvată până săptămâna viitoare, urmând ca primii locatari  să se şi mute în noile locuinţe până la sfârşitul lui mai, aşa cum era stabilit.

VIDEO Proprietarii Asmita Gardens susţin că vor plăti restanţele către StrabagAu existat într-adevăr întârzieri în transferul de fonduri între Asmita si compania de construcţii Strabag. În acest moment au loc negocieri între cele două companii pentru rezolvarea întârzierilor.

Asmita a luat măsurile necesare pentru ca operaţiunile de construcţie să revină la ritmul normal la începutul săptămânii viitoare. Vom avea mai multe informaţii despre acest subiect până la sfârşitul săptămânii curente", a declarat Dennis Selinas Charlemagne Capital, în exclusivitate pentru IMOPEDIA.ro. (Vezi VIDEO)

Conform investitorului, până la această dată au fost vândute 85% din apartamentele incluse în prima etapă, proiectul fiind lansat pe piaţă din luna mai 2006. Blocurile care urmează să fie predate în prima fază,  sunt finisate în proporţie de 97% şi investitorii promit că vor livrate în luna mai.  

Ce-a dea doua etapă ar urma să fie gata în luna septembrie, susţin reprezentanţii Charlemagne Capital. Dacă va fi rezolvată problema finanţării, se încăpăţânează constructorii, care au deja de recuperat circa 20 milioane de euro.

În total, Asmita Gardens prevede construirea a şapte blocuri turn, cu 16, 20 şi 24 etaje şi un total de 850 apartamente.

Până acum, din Asmita Gardens, au fost cumpărate aproximativ 400 de apartamente iar 350 sunt încă de vânzare.

30 April 2009