Pentru a fi siguri că sunteţi protejaţi de criza economică, trebuie să acţionaţi în aşa fel încât să fiţi acoperiţi măcar dintr-o direcţie. Investiţiile sunt riscante în orice domeniu, oricât de bine ar creşte el în vremuri de acalmie economică. Există totuşi câteva nişe care se bucură de cea mai mare încredere. Tocmai de aceea, unul dintre marii oameni de afaceri ai lumii recomandă ca banii să fie ţinuţi în proprietăţi, acţiuni, aur şi cash.

25234-dscn5293.jpgBanii la saltea sunt un concept demodat, dar sănătos. Atât timp cât proprietarul lor ştie să îmbine această metodă cu investiţiile, atunci vorbim despre un comportament cât se poate de constructiv.

„Cine are ceva bani ar trebui să-i ţină în toate. Eu cred că este o prostie să ţii banii numai într-un singur lucru. Mai bine îi ţii în proprietăţi, în acţiuni, în aur şi în cash. Şi atunci, de obicei, dacă unul merge prost, celălalt merge mai bine. Dar criza asta este cam specială pentru că toate au căzut, cu excepţia aurului", a spus Steven Auschnitt, fiului lui Max Ausnit, unul dintre cei mai mari industriaşi români din perioada interbelică.

Totuşi, fiecare episod de criză economică are particularităţile ei. Perioada pe care o traversăm acum este una complicată, chiar şi pentru cei mai vizionari dintre oamenii de afaceri. Iar soluţiile par cu atât mai greu de găsit cu cât numărul celor implicaţi în redresare este mare, iar conflictele dintre ei, puternice.

„România depinde mult de Europa, pentru că de aici vin banii pentru multe lucruri. Deci dacă criza în Comunitatea Europeană o să fie serioasă, o să fie şi mai rău pentru România. N-am mai întâlnit niciodată în viaţa mea o criză atât de serioasă ca asta, n-am mai întâlnit nicio situaţie unde băncile au făcut atât de multe prostii şi unde valorile au căzut aşa mult", a mai spus fiul fostului mare industriaş pentru Pro Tv.

Istoria unei familii româneşti de elită care a făcut istorie în economia mondială

Steven Auschnitt, în vârstă de 88 de ani, a părăsit România în anul 1939 şi trăieşte în SUA, unde a dezvoltat şi vândut ulterior o afacere în domeniul ambalajelor. Tatăl lui, Max Auschnitt, supranumit "Regele de Fier", s-a născut la Galaţi în 1888, a absolvit Academia de înalte studii comerciale şi de export din Viena, a fost preşedinte al Asociaţiei generale de Industrie din Banat, vicepreşedinte Uniunii Generale a Industriaşilor din România şi senator al Camerei de Comerţ şi Industrie din Galaţi.

Auschnitt a creat Uzinele Metalurgice Titan-Nădrag-Călan şi a condus Uzinele şi Domeniile de Reşiţa, companie care avea înainte de cel de-al Doilea Război Mondial cea mai mare cifrã de faceri din România şi cei mai mulţi angajaţi.

Max Auschnitt a făcut parte din conducerea unor numeroase companii străine din Viena, Monaco şi firme româneşti, precum Societatea Română de Telefoane şi Banca Chrissoveloni.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a rămas în străinătate, retrăgându-se în final în Statele Unite, unde a murit în 1959. Toate proprietăţile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948.

CITEŞTE ŞI Refugiul din piaţa imobiliară de criză: unde plasezi banii ca să fii sigur că nu îi pierzi?

 

11 June 2012