Eveniment-reper pentru piața imobiliară din România, Ziua Agentului Imobiliar a ajuns la cea de-a șasea ediție. Agenții imobiliari vor accentua, într-un cadru festiv, valoarea acestei meserii. Cunoscut drept un moment de referință pentru profesioniștii din real estate, ZAI va fi organizat, anul acesta, în data de 12 mai, la Howard Johnson Grand Plaza Hotel Bucharest.

36728-zai.jpg

Vezi agenda ZAI 2015 (click aici)

Moment ideal pentru a afla tot ce este nou în piața imobiliară, ZAI s-a remarcat de-a lungul timpului drept un eveniment premium dedicat agentului imobiliar. Aproximativ 200 de specialiști din imobiliare și domeniile conexe sunt așteptați  să participe la un nou eveniment de top, marca IMOPEDIA.

Paștele ortodox ne determină să alegem o altă dată în care să sărbătorim Ziua Agentului Imobiliar. Astfel, anul acesta vă dăm întâlnire la ZAI în data de 12 mai.

De la fiecare ediție, participanții au plecat cu informații de valoare, cunoștințe noi și amintiri de neuitat. Ca și în anii trecuți, cei prezenți la ZAI 2015 vor participa la sesiuni dedicate dezvoltării profesionale și la momente de networking. Din program, nu vor lipsi nici activitățile menite să aducă amuzamentul în rândul invitaților”, spune Răzvan Muntean, General Manager IMOPEDIA.

Subiecte de interes, traineri de top și entertaiment

Ediția de anul acesta va fi deschisă de nimeni altul decât Andi Moisescu. Gazdă a unor emisiuni celebre precum „Apropo TV” sau „Românii au talent”, vedeta TV a pregătit un moment special pentru Ziua Agentului Imobiliar, intitulat „Work less, Play More”.

Indiferent de domeniu, una dintre preocupările constante ale celor ce vizează succesul este îmbunătățirea performanței. Pentru a acoperi această nevoie a agenților imobiliari, IMOPEDIA aduce la ZAI 2015 unul dintre cei mai apreciați experți în instruire, Petre Bica. Acesta va puncta elementele cheie pe care trebuie să le atingă un vânzător în relația cu clientul său.

Imediat după pauza de prânz, participanții vor urmări un moment condus de renumitul trainer Andy Szekely. Cu o experiență de 20 ani în antreprenoriat, speaking și training, acesta va puncta diferențele dintre leadership și motivație.

Finalul evenimentului va fi unul plin de voie bună și se va desfășura cu ajutorul agenților imobiliari. Aflat la cea de-a doua ediție, concursul „Vrei să fii imobiliar?” va testa cunoștințele participanților cu întrebări specifice domeniului imobiliar. Întregul moment va fi prezentat de carismaticul prezentator TV, Cătălin Oprișan.

Pentru înscrieri la ZAI 2015 accesați site-ul zai.imopedia.ro, iar până în data de 22 aprilie beneficiați de un preț special (early booking).

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

8 April 2015