Agenții imobiliari s-au delectat cu o zi întreagă dedicată în exclusivitate lor: pe 12 mai, circa 200 de profesioniști din imobiliare s-au reunit pentru a sărbători Ziua Agentului Imobiliar. Aflat la cea de-a șasea ediție, evenimentul premium marca IMOPEDIA a adus în centrul atenției atât subiecte de interes pentru breasla imobiliară, cât și personalități din afara domeniului.

37114-zai_2015.jpgZiua Agentului Imobiliar s-a încetățenit deja în comunitatea imobiliară ca un eveniment premium, care adaugă valoare meseriei de agent imobiliar. Ca de fiecare dată, IMOPEDIA a adus în prim plan agentul imobiliar și nevoile sale. Organizat pe 12 mai, la Howard Johnson, ZAI 2015 a reunit aproape 200 de profesioniști din imobiliare, pentru a analiza principalele subiecte din domeniul imobiliar, dar și pentru a sărbători meseria de agent imobiliar.

„Ediția din 2015 a demonstrat că Ziua Agentului Imobiliar rămâne cel mai important eveniment al breslei. În încercarea de a ne surprinde publicul în fiecare an, am invitat speakeri din afara domeniului imobiliar și a fost o reală bucurie să observăm că aceștia au fost apreciați de sală. ZAI 2015 nu ar fi fost la fel de valoros fără aportul tuturor participanților, așa că le mulțumesc încă o dată pentru prezență!”, afirmă Răzvan Muntean, general manager IMOPEDIA.ro.

ZAI 2015, condimentată cu momente educaționale, amuzament și clipe de neuitat

Imobiliarii s-au delectat cu o zi întreagă dedicată lor, o zi condimentată cu momente educaționale, amuzament și clipe de neuitat, așa cum s-a întâmplat fără greș și la toate edițiile anterioare ale acestui eveniment deja consacrat în domeniu.

Primul speaker al zilei a fost Andi Moisescu, gazda unor emisiuni celebre precum „Apropo TV” sau „Românii au talent”. Special pentru Ziua Agentului Imobiliar, vedeta TV a pregătit un moment inspirațional, numit „Work less, Play More”, prin care a subliniat că o abordare relaxată asupra muncii poate aduce beneficii neașteptate.

„Jucătorii din breasla imobiliară sunt un câștig pentru societate. Noi, cei din alte domenii, ar trebui să le acordăm mai multă atenție, întrucât experiența și cunoștințele lor în ceea ce privește piața imobiliară ne pot ajuta să facem alegeri mai corecte în raport cu așteptările noastre și, nu în ultimul rând, cu potențialul nostru financiar”, a declarat Andi Moisescu, după participarea la Ziua Agentului Imobiliar.

Consultant de îmbunătățire a performanței și expert în sisteme de instruire, Petre Bica a urcat pe scena ZAI 2015 pentru a discuta despre metode de optimizare a procesului de vânzare, prin exemple concrete. Ulterior, consultantul a abordat subiectul reprezentării exclusive, prezentând sălii două abordări diferite.

„Intervenția mea la ZAI este menită să îi pună pe gânduri pe agenții imobiliari – să îi facă să fie siguri de lucruri de care erau nesiguri și să îi facă să fie nesiguri de lucruri de care erau siguri”, a declarat Petre Bica.

După o bine-meritată pauză, agenții imobiliari au revenit în sală pentru a urmări intervenția lui Andy Szekely, trainer cu o experiență de două decenii, speaker profesionist de mai bine de 15 ani, coach și autor. Acesta a energizat publicul, oferind participanților informații din psihologie ușor de aplicat în vânzări, pentru a îmbunătăți relația cu un potențial client.

„Consider că, oricâtă valoare ai oferi, este important ca aceasta să fie bine împachetată. Deși știința psihologiei susține că percepția nu este realitatea, din perspectiva marketingului putem afirma contrariul. La ZAI 2015, am oferit participanților câteva elemente cu ajutorul cărora agenții imobiliari își pot îmbunătăți marketingul”, a concluzionat Andy Szekely.

Finalul evenimentului a fost unul plin de voie bună, reușind însă să stârnească adevărate controverse între imobiliari. Aflat la cea de-a doua ediție, concursul „Vrei să fii imobiliar?” a testat cunoștințele participanților cu întrebări specifice domeniului imobiliar. Întregul moment a fost prezentat de carismaticul prezentator TV, Cătălin Oprișan.

Ziua Agentului Imobiliar, văzută prin ochii participanților

„Ziua Agentului Imobiliar este din ce în ce mai bună, se apropie de perfecțiune. Am apreciat organizarea impecabilă, am fost extrem de impresionată de discursul lui Andi Moisescu, mi-a plăcut extrem de mult speech-ul motivațional al lui Andy Szekely, din care am reținut elemente utile de relaționare cu clienții. Se observă cu ușurință că astfel de discursuri aparțin unor oameni care au ajuns să își îndeplinească toate visele. Per ansamblu, au fost nenumărate lucruri bune la ZAI 2015”, punctează Mihaela Alexandroiu, owner/broker Bastion Real Estate.

„Găsesc valoare într-un eveniment precum Ziua Agentului Imobiliar, ce reunește un număr atât de mare de profesioniști. Andi Moisescu a avut un speech frumos, este o persoană plăcută, chiar un exemplu, prin comparație cu alte vedete. Despre Andy Szekely am numai cuvinte de laudă, atât pentru modul de prezentare, cât și despre informația în sine – a interacționat cu sala, ne-a animat, iar elementele de psihologie sunt extrem de utile pe parte de vânzări”, consideră David Grigorescu, broker/owner Zoom City.

„ZAI este fenomenal de fiecare dată, nu m-a dezamăgit nicio ediție, până acum. Anul acesta, dincolo de program și organizare, am apreciat extrem de mult atitudinea celor prezenți – i-am văzut mai implicați, cu o atitudine mai profesionistă. Am remarcat cu plăcere că foarte mulți oameni din piață arătau cu adevărat a oameni de afaceri. Mi-au plăcut extrem de mult prezentările, toate au avut niște puncte comune, iar din fiecare a răzbătut aceeași idee: creativitatea este foarte importantă, chiar și în domeniul imobiliar. Întorcându-mă la întâlniri și vizionări cu clienții, după acest eveniment, am simțit că mi-am schimbat atitudinea, aș putea spune că sunt mai creativ în relația cu clienții și că aplic idei diferite. Și am observat deja primele rezultate, clienții își arată aprecierea”, subliniază Daniel Dobre.

„I-am revăzut cu drag pe colegii de breaslă. Un eveniment precum Ziua Agentului Imobiliar este foarte util pentru branșă – ne vedem, facem networking, învățăm ceva nou sau ne confirmăm informații deja cunoscute. Am rezonat foarte bine cu cele spuse de Andi Moisescu, vorbele lui s-au potrivit foarte bine cu viziunea mea actuală. Petre Bica a fost extrem de tehnic, însă a avut informații interesante. Andy Szekely este foarte plăcut, iar ponturile lui sunt utile, ușor de aplicat și de bun simț. Avem nevoie și de astfel de aduceri aminte – sunt lucruri simple, dar nu întotdeauna ne devin automatisme. Iar dacă nu le standardizăm, apare ineficiența”, remarcă Lucian Baciu, agent imobiliar în cadrul Magnolia Imobiliare.

„ZAI 2015 a fost frumos și energizant. Cu această ocazie, noi, agenții imobiliari, ne revedem și astfel nu uităm unii de alții. La un astfel de eveniment facem networking, ne distrăm și învățăm. Deși este din afara branșei, Andi Moisescu a fost un personaj bine primit de către publicul imobiliar. Traineri precum Andy Szekely sunt extrem de apreciați chiar dacă nu aduc neapărat informații noi – avem nevoie să ni se reamintească anumite lucruri, să ni se evidențieze dacă procedăm corect sau dacă trebuie să corectăm un anumit comportament”, arată Claudiu Hațegan, owner/broker Klaus & Partners.

„ZAI este, în primul rând, o desfătare a sufletului, o bucurie a întâlnirii cu profesioniștii din imobiliare, un prilej excelent pentru schimburi de idei și formări de opinii. Când totul este condimentat cu invitați carismatici, plini de umor și voie bună, dornici să împărtășească din viața lor personală și profesională, experiența participanților devine plenară. Și, nu în ultimul rând, ZAI este un eveniment special datorită căldurii sufleteși, a empatiei și a farmecului gazdelor – echipa IMOPEDIA”, conchide Ramona Andreica, manager AXA Domenii International. 

VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII PE PAGINA DE FACEBOOK (click aici)

 

14 May 2015