Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Drumul de la zero, la un business de succes în imobiliare: povestea lui Georgian Marcu

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 1456

Domeniul imobiliar este unul tentant și ofertant, dar cel mai important, nu face discriminări. Agenții imobiliari, proprietarii de agenții imobiliare, trainerii din domeniu, cu toții vin din cele mai diverse medii și au cele mai variate background-uri culturale. Atât timp cât îți faci treaba, domeniul imobiliar te va răsplăti pe măsură, indiferent de cât de dificile sunt vremurile. Georgian Marcu este dovada vie a acestui lucru, pornind dintr-o familie simplă de muncitori, navigând criza imobiliară după oportunități și intuiție și apoi stabilindu-se pe un segment la care nici nu se gândea, în urmă cu câțiva ani.

georgian marcuPentru a face imobiliare, trebuie să fii pasionat. Este singura cerință pentru a avea succes. Dar nu este și ușor. Adesea, drumul unui om de succes din imobiliare este presărat cu dificultăți, înainte de a se stabili pe platmorma succesului. Iar educația rigurozității poate începe mult mai devreme decât momentul angajării.

„Provin dintr-o familie modestă, părinții mei au fost mecanic, respectiv frezor. Înainte de 2000, ei au fost trimiși în șomaj tehnic, împreună cu nenumărați alți muncitori. Criza din 2008 a fost un fleac față de șocul economic pe care l-a avut închiderea fabricilor. Dar acest lucru nu i-a descurajat pe ai mei, nu i-a oprit din a mă împinge permanent să îmi depășesc nivelul. M-au trimis la cele mai bune școli, au pus permanent accentul pe educație și mi-au oferit mult mai mult decât aveau, ceea ce sper să pot face și eu pentru copiii meu. Am făcut liceul economic, unde dacă întârziai două minute, nu mai intrai în curtea școlii. Până în clasa a 8-a aveam numai 10 pe linie. Din clasa a 9a, am scăpat puțin de sub controlul părinților, am simțit libertatea, iar acest lucru mi-a prins bine”, explică Georgian Marcu.

Cât despre începuturile în imobiliare, cei mai mulți dintre specialiștii momentului spun că au ajuns în acest domeniu din întâmplare. Cu toate acestea, ei au fost imediat atrași de acest domeniu și nu au mai putut renunța la el, nici atunci când părea că traseul lor profesional este un eșec.

„Eu am intrat în imobiliare în 2005, în cadrul unei agenții, care m-a trimis mai întâi la un curs de trei luni, care mi-a prins foarte bine. Abia după aceste trei luni am ieșit pe teren, iar după șapte luni vorbeam deja despre tranzacții de 100 de milioane de euro. Tranzacția nu s-a finalizat, dar simplul fapt că un om nou intrat în piață avea acces la tranzacții de o asemenea amploare era fabulos. 100 de milioane de euro reprezintă economia unui județ”, își amintește Georgian Marcu.

Cât despre cea mai controversată alegere pe care o poate face un agent imobiliar - reprezentare sau intermediere, Georgian Marcu este de părere că toate se rezolvă la momentul lor.

„Am făcut intermediere, dar apoi cred că am vrut mai mult de la viață și cred că am îmbătrânit. În intemermediere trebuie să fii primul, primul care vede oferta, primul care aduce clienții, primul care vinde. În reprezentare îți permiți să aloci timp pentru a face tranzacția ca la carte. Din vastul meu istoric de vânzări, am doar două proprietăți pe care nu le-am dus la bun sfârșit. Dacă ai făcut o analiză corectă de preț, dacă cunoști piața, știi cine e clientul țintă, știi să marketezi, de ce nu ai vinde? Vinzi în proporție de 99%”, explică Georgian Marcu.

Un pont pentru o evoluție satisfăcătoare în această meserie: nișarea. Georgian Marcu este de părere că toată lumea implicată în industrie ajunge să se nișeze, la un moment dat.

Cred că dacă vrei să faci meseria asta pe termen lung, nișarea este esențială. La mine nu a fost neapărat un act voluntar, făceam terenuri și investiții. Apoi a venit criza, când investiții erau zero, tranzacții terenuri erau cu minus eventual, pentru că le luau băncile. 2008 a fost un an mort, pentru mine. Trebuia să fac ceva, am nimerit să vând în Bucureștii Noi apartamente cu trei camere, toate tip duplex, un bloc de șapte apartamente care se vindeau cu 100-120 de mii într-o piață de 60 de mii, în mijlocul crizei. Tot încercând să găsesc soluții, forțaț de împrejurări m-am descurcat. Apoi a venit un proiect, apoi încă unul, aveam rezultate și ofertele au continuat să apară pe acest tip de apartamente. Îmi place acest segment, îmi place să lucrez cu acești clienți. Vin cu altfel de așteptări, au altfel de pretenții, că simt confortabil cu ei”, explică Georgian Marcu.

Dar cel mai important lucru este să nu te descurajezi. Orice s-ar întâmpla, oricât de neconvenționale sunt metodele tale, indiferent de părerea altora despre tine.

„Dacă eram angajat într-o agenție imobiliară, m-ar fi dat afară în șase luni - un an. Am făcut totul în ritmul meu, pe timpul meu, pe banii mei, și așa am ajuns să mă perfecționez și să îmi fac treaba bine, zic eu”, încheie Georgian Marcu.

 

CONTINUAREA AICI:

Georgian Marcu: Scumpirea locuințelor – vina directă a primăriilor și consiliilor locale

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 

RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Universitate , SC: 95 mp, 4 cam.
Drumul Sarii , SC: 84 mp, 3 cam.
gama300_250.jpg
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video