Fiecare întâlnire cu Mihaela Alexandroiu aduce ceva semnificativ nou. O energie mobilizatoare pe care Mihaela ne-o aduce, din 2000 încoace. Discuția la cafea cu Mihaela merită citită și recitită, ori de câte ori te întrebi dacă ceea ce ai facut pentru breasla imobiliară este suficient sau dacă nu cumva ar fi trebuit să primești mai mult.

Vorbind cu Mihaela despre implicarea în breaslă și despre voluntariat, răspunsul ei a fost ferm și răsunător: "trebuie să dai un tribut profesiei care îți hrănește familia. Trebuie să plătești cumva, să o faci cu onoare și cu entuziasm."

Totodată întrebând-o despre ceea ce îi aduce cu adevarat satisfacție în meserie, răspunsul ne-a izbit frontal: "Recunoștința clienților. Am ajuns la a treia generație. Am început cu oameni de 40 – 50 de ani care acum sunt bunici și succesiv le-am servit copiii ca agent iar acum nepoții. Este cea mai mare satisfacție. Am foarte multi clienți în acest format. Ar mai fi banii, respectiv profitul"

 

BUNĂ DIMINEAȚA, COPILĂRIE!

41558-2017_08_01_imopedia_-_0266.jpgRM: Bună dimineața dragi prieteni! Am plăcerea să o am lângă mine pe Mihaela Alexandroiu, un  prieten de suflet pe care îl am de foarte mulți ani. Bine ai venit Mihaela și vreau să-ți spun încă de la început că deși aveam în minte și știam că la un moment dat vei fi aici la o cafea cu noi, invitația ți-a fost adresată în ultima clipă de Edi Uzunov.

MA:  Bună dimineața, vreau să îi mulțumesc lui Edi pentru această inspirată alegere.

RM: Mihaela, te rog să ne spui două-trei cuvinte despre gazda noastră de astâzi.

MA: Suntem găzduiți de un birou prestigious de arhitectură, West Group Architecture, condus de domnul Adrian Cristescu. Suntem aici din cauza lipsei de timp. Avem un proiect în lucru și te-am invitat aici ca să salvăm cât mai mult timp. Sper să fi mulțumit de acest lucru.

RM: Foarte multumit și chiar am rămas surprins să văd tot felul de materiale și proiecte care sunt de pe altă planetă.

MA: Unele dintre aceste priecte nu sunt doar pe planșetă, sunt proiecte executate, sunt în piață, închiriate, vândute. 

RM: Dă-ne două-trei nume?

MA: La Stejari, Pumac Tower și un alt priect care este de perpectivă Aqua City, un proiect mai futurist.

RM: Mihaela, toate se trag din copilărie, toate încep cu copilăria și așa aș vrea să începem și noi astăzi.  Cum a fost copilăria Mihaelei Alexandroiu?

MA: Copilăria mea a fost grea dar și frumoasă în acelși timp pentru că a făcut parte din fundamentarea meu ca persoană. M-am născut în Câmpulung Muscel, singurul oraș medieval din Muntenia. Bunicii mei sunt ardeleni din Făgăraș. Am urmat liceul ,,Dinicu Golescu’’, matematică-fizică, am dat la medicină

RM: Deci ai mers pe un profil real după care ai comutat-o spre medicină.

MA: Așa era moda atunci. Toți cei care urmau matematică-fizică mergeau la medicină. Eu nu am intrat. Am intrat în toamnă la Institutul de Construții, iar în imobiliare am ajuns printr-un ,,accident’’. ,,Accident’’ care mi-a plăcut foarte mult.

RM: Până să ajungem la imobiliare, mai spune-mi ceva din perioada copilăriei, ceva frumos despre care îți aduci aminte cu placer, ceva te-a marcat.

MA: Vacanțele minunate pe care le-am petrecut în munții Făgărașului.

RM: Cine erau prietenii tăi de joacă?

MA: Prietenii mei de joacă au fost mai mult băieți. :)) Am fost fata care a jucat fotbal la colțul străzii, am avut gașcă numai de băieți. Unul este acum un mare chirurg în New York, altul este un mare oftalmolog-chirurg în San Francisco. 

RM: Lasă-mă să ghicesc: tu erai cea care îi conducea!

MA: :)))  Nu știu exact, cert este că îi băteam pe amândoi.

DE LA MUNCITOARE ÎN DANUBIANA, ÎN ANGAJAT DE BAZĂ ÎN MULTINAȚIONALE 

RM. :))). Bun! Asta a fost în copilărie apoi spuneai că liceul a fost tot în Câmpulung Muscel, facultatea…și apoi ai mers direct spre zona imobiliară?

MA: Până în ’90, în perioda comunistă,  am lucrat la Danubiana ca muncitoare pentru că nu aveam buletin de București, puțini își mai aduc aminte ce însemna acest lucru.

RM: Doar din filme îți mai aduci aminte ce însemna să umbli după un “buletin de bucurești” :)

MA: Ca să pot să fac facultatea era obligatoriu să lucrez, eram studentă la seral. Mă trezeam la ora 5 dimineața ca să ajung la Popești Leordeni și mai apoi la 14.30 să ajung la la Institutul de Construții București. Au fost 3 ani și jumătate foarte lungi. După revoluție am căutat imediat un alt job pentru că imediat apăruseră companiile mari.

RM: Multinaționale?

MA: Nu, mai mult turcești, arăbești, grecești. Eu am lucrat la o multinatională Rothmans. Și unde am fost la început o simplă secretară. Pentru mine, din Danubiana, a fost Raiul pe Pământ. Să lucrez pe Calea Victoriei, un birou curat, civilizat. Am avut un mare atu pentru că vorbeam foarte bine limba engleză. Așa am ajuns, erau foarte puțini vorbitori de limba engleză.

RM: Da, la începutul perioadei post comuniste, a vorbi engleza era într-adevăr un trend și îti oferea un job.

MA: Exact. Am fost angajată ca secretară apoi am fost promovata ca assistant manager, pentru că m-am descurcat foarte bine în ceea ce am avut de făcut.

RM: Ce vârstă aveai pe atunci?

MA: Aveam 22 de ani.

RM: Deci acum 15-20 de ani… :)

MA: :)) Mulțumesc.

Una dintre atribuțiile mele era, atunci când veneau parteneri străini din Elveția, din diverse țări, să le găsesc cazare. Singurul hotel civilizat era Intercontinental care veșnic era plin. Și atunci trebuia să găsesc soluții să cazez acești parteneri  în apartamente foarte frumoase.

 RM: Era pe atunci short-term rental??

MA: Daaaa, era printre primele sisteme imobiliare care au apărut în anii ‘’90. Erau imediat atunci cazările short term…Și m-am descurcat foarte bine și șeful meu mă lăuda pentru acest lucru, că în timp scurt găseam apartamente foarte frumoase, extreme de aproape. Și încet-încet a început să îmi placă acest lucru. Cam după un an au apărut primii agenți imobiliari.

RM: Spune-mi 2-3 de care îți aduci aminte.

MA: Îmi aduc aminte de un domn de la AGIPRO, nu-mi mai aduc exact numele, Vlad, îni cer scuze. Îmi aduc aminte de un alt agent care a plecat din țară ulterior, Nicolai, care era extreme de eficient. Primul contact cu un agent a fost un șoc pentru că mi s-a părut ceva enorm, banii ceruți, erau cam jumătate din salariul meu și de ce să  nu spun, atunci a fost primul declick.

IMOBILIARE INCĂ DIN 1993

RM: Ai văzut o oportunitate.

MA: Exact. Dacă acest om face pentru un singur apartament atâția bani care reprezintă jumătate din salariul meu :)) De ce trebuie să stau eu să mă chinuiesc în compania asta?

RM: Bănuiesc că și în perioada asta lumea cam așa gândește! Adică din ce am văzut, multe dinte obiecțiile aduse clienții agenților sunt sub forma ,,UAU, câți bani se fac dintr-o simplă tranzație’’

MA: Este adevărat. Eu spun că este prima impresie și într-un fel înțeleg clienții de ce gândesc așa. Este și vina noastră, a agenților, pentru că nu comunicăm ce servicii, ce acțiuni facem. Dar aceasta este prima percepție pe care am avut-o și eu personal.

RM: Oricum a fost o percepție care te-a dus într-o zonă, care, ți-a creat o carieră până la urmă.

MA: Exact. O carieră de care sunt extrem de mândră și dacă m-aș mai naște odată, același lucru aș face.

RM: Nimic întâmplător că ai ajuns în mobiliare. 

MA: Exact.

RM: Bun. Și în imobiliare cum a fost? Ai fost la o agenție? Ți-ai deschis tu agenție?

MA: Am început să cochetez cu acest gând de antreprenoriat în imobiliare. Acest gând nu mă lăsa să dorm noaptea. Mă gândeam obsesiv cum aș face, ce aș fac, unde să mă duc..nu mai voiam să fiu ,,9 to 5’’-,,9 to 7’’. Mi se părea foarte de rutina ceea ce făceam la birou….

RM: Ei lasă că ai ajuns 24/7 în imobiliare

MA: :)))… și întâmplarea îți aduce oameni de care ai nevoie uneori. M-am întâlnit cu o foarte bună prietenă, care era director financiar al unei agenții imobiliare, una dintre primele trei agenții, Viamont, care avea sediul pe Căderea Bastiliei, și care mi-a spus:,, dacă îți place acest lucru vino la noi, avem, nevoie de oameni’’. Șeful meu a fost foarte șocat când mi-am dat demisia pentru că acel salariu, deși un pic mai mare  decât comisionul unui agent imobiliar, era de 10 ori mai mare decât salariul de la stat. Și nu a înțeles…..

Inclusiv iubitul meu de atunci, prietenul meu de atunci care, ulterior mi-a devenit soț, s-a opus foarte mult. Soțul meu nu a înțeles de ce fac acest pas, i se părea foarte de viitor ca o femeie să lucreze într-o multinatională, să aibă un job asigurat, să aibă un salariu decent și nu m-a încurajat sub nicio formă să fac acest pas. Chiar s-a împotrivit: “ce să cauți tu între smasarii și bișnițarii aștia?” 

RM: Iată, deja era aceată percepție legată de smasari și bișnițari!

MA: Da, deci agentul, în acea perioadă era acolo. Cei care schimbau valută erau superiori unui agent imobilliar. Ce să cauți tu? Cum o să faci față? Mi-am văzut de drum. M-am dus la Viamont unde am primit postul de director coordinator al agenției, într-o agenție în care erau 14 bărbați. Am fost primită cu ,,foarte mult entuziasm’’ pentru că nu aveam experiență în imobiliare și toți s-au îndoit de putința mea de a desfășura această activitate.

 RM: Misoginii. Nu știau ei ce au acolo! :)

MA: :) A fost foarte frumos. M-am descurcat foarte bine și tot șeful  meu de atunci, dl. Vasile Murar, care mi-a fost mentor, mi-a propus să trec în partea de vânzări. Ceea ce îmi și doream. În fiecare zi voiam sa fac tranzacții, să ies pe teren. Mi se părea fascinant. Ei…prima sătămână de agent a fost cea mai grea pentru că aveam impresia că dacâ ies pe teren cu un client va trebui să fac tranzacția iar mie nu mi s-a întâmplat nimic într-o săptămână.

RM: Cum era piața pe atunci? Ce îți mai aduci aminte din anii ’90?

MA: Erau câteva agenții pe piață extreme de serioase, cu ștaif, iar restul erau samsarii, oamenii care nu dădeau factură, care nu aveau un birou, care nu formalizau relația cu clientul. 

RM: Deci ,,samsăreala’’ era percupută corect la momentul acela.

MA: Exact. Dar erau și birouri care au copiat modele din Germania, din Austria. Propriul meu șef copiase biroul unui prieten de-al lui din Viena. Cele câteva birouri erau la standard destul de înalt pentru acel timp.

RM: Și cum făceati rost de client pe atunci? Nu erau portaluri, era anunțul de la România Liberă.

MA: Doamne ajută- telefonul!!! Foloseam România Liberă care a avut prima rubrica de imobiliare și aveau fee-uri foarte mari pentru un anunț comparativ cu ceea ce se încasa, puneam anunțuri din poartă în poartă, ceea ce nu este perimat nici acum și răspundeam la foarte multe telefoane sau dădeam foarte multe telefoane…,,bună ziua mă numesc  Mihaela Stănescu, colaborați cu agenția noastră imobiliară?..Nu!..zdrang!’’. Deci acest număr se ridica la 100 de telefoane date zilnic, de ,,nu-uri’’ 

Mai primeam de al agenții colaboratori informații…,,am aflat că pe Roma 51 e ceva de vanzare….’’ Am făcut rost de telefon de la poștaș.  Am făcut rost de telefon de la femeia de serviciu. Asta era piața. Așa se obțineau informațiile. Asta face un agent, cumpără informații din piață și le revinde. 

RM: Cât era comisionul pe atunci?

MA: 3%.

RM: 3% cu 3%.

MA: Nediscutabil. Ori ți-l dădea ori nu lucrai cu acel client. Dar cel care accepta să lucreze cu tine era de acord cu acest comision. Și foarte multe închirieri făceam. Prima data când Price Waterhouse Coopers au venit în România, noi i-am cazat, McDonald’s când au venit, noi i-am cazat, primele multinaționale când au venit , Pepsi, noi i-am cazat. Iar la închirieri era foarte ușor să deschizi ușa proprietarului pentru că primele vile mari au fost ocupate de aceste multinaționale, care s-au așezat în Dorobanți Capitale, unde chiriile erau foarte mari 5000 sau 10000. Nu exista concurență, nu existau clădiri de birouri, fee-urile erau foarte mari și atunci proprietarii, la închirieri, ne primeau cu usa deschisă.

RM: Și cum ai ajuns dintr-un agent energic, în antreprenor?

MA: Fostul meu șef a dezvoltat un department de turism  alături de agenția imobiliară. Agenția de turism s-a maărit de 10 ori într-un an și s-a mutat fosusul pe agenția de turism și atunci, cu părere de rău, am fost nevoită să-mi caut un job. M-am gândit: ,,de ce n-aș încerca?’’. Acasă, soțul meu s-a opus și mai vehement, cu toate că reușisem să fac foarte multe tranzacții și am ajuns în cel mai scurt timp cea mai bună dintre cei 14 agenți, iar “timp scurt” însemnând 6 luni de zile.

N-aș vrea să uit niciodată câ dl. Murar a încurajat imediat după anii ’90 colaborarea cu agenții din firmă și cu alți agenți.

Și îmi făcusem un network cu alte agenții, aveam, și acum să spun Dorin Stoica, Jeni Dragomir, sunt oameni pe care i-am cunoscut atunci.

RM: Da. Și Jeni Dragomir care rezistă în piață și iată, care după peste 20 de ani, oameni respectabili, oameni cu care stai cu placere la o cafea și de la care ai cu adevărat de învățat.

MA: Într-adevăr și experiențele mele avute, experiențele noastre au continuat în toată această perioadă de peste 25 de ani și niciodată relația noastră nu a fost a fost fromalizată de un act de colaborare, contract. De la acești oameni nu am luat niciodată țeapă.

A fost de la început încredere oarbă și în continuare sunt oameni în piață, repet, Dorin Stoica, Cezar Bărăscu de la Optimal, Jeni Dragomir, Edi Uzunov, Mihnea Șerbănescu, oameni cu care niciodată nu am semnat vreun contract și am făcut foarte multe tranzacții. Cu ochii închiși, sitații în care celălalt partener m-a înlocuit în rolul meu sau eu l-am înlocuit în rolul lui pentru că nu a fost timp sau a fost altă tranzacție pe rol, deci  este o experiență colosală. Ar fi de dori ca această piață imobiliară să funcționeza așa. Ar fi supremația și maturitatea maximă a pieței.

RM: Bun. Agențiile imobiliare mereu simțeau nevoia unei puteri din interiorul breslei. Îmi aduc aminte că, parcă în 1993 (n.r. 1995) a luat naștere ARAI. ARAI o asociație respectabilă la acea vreme.

MA: Respectabilă….a fost o asociație formată din 5 membri. Am fost al 5-lea membru fondator :)

RM: Cine erau ceilalți membri?

MA: AGIPRO bineînteles, Top Imobil – Radu Moldoveanu, Cagead - Camelia Coman, Dan Popovici, care a fost primul președinte care a putut să coaguleze de la 5 membri la 24 de membri într-un timp foarte scurt, iar apoi cu ANEVAR ca membru sa fim 100 de membri. Am căpătat consistență pentru că altfel nu am fi fost luați în seamă de nimeni la nivel internațional.

Încă de pe atunci dl. Popovici a inițiat colaborarea cu Eastern European Property Foundation, apoi legătura cu NAR-ul. Lui Bogdan Popovici i se datorează acest lucru pentru că a reușit într-un timp scurt, cu membrii ANVAR, care erau foarte bine organizați….

Tot Bogdan a fost cel care a a vut ideea să lege asociația de asociații international remarcabile.

RM: Cât a fost investiția să deschizi Bastion?

MA: La început nu am avut banii necesari. Să deschid ușa unui birou aveam nevoie de 5000$. Soțul meu nu a vrut să mă crediteze cu acești bani și am căutat… și am căutat… Trebuie să spun, soțul meu a fost client si i-am luat comision. Și mi-a plătit aceste comisioane. Deci în scurt timp m-a ajutat. :) Am căutat un partener cu care am fost 50-%-50% și așa am început.

ÎNCEPUTURILE PROIECTULUI IMOPEDIA 

RM: Apropo de Mihaela si de ARAI, aș vrea să vă povestesc ceva care, pe mine m-a marcat la momentul anilor 2000, nu știu dacă Mihaela își mai aduce aminte. Pentru mine a fost experiența vieții profesionale până în acest moment.

Vă zic doar pe diagonală nu vreau să monopolizez discuția. Eram în anii 2000 noi tocmai aveam ideea proiectului imobiliare.run.ro (așa se numea Imopedia pe atunci). Văzând toată piața imobiliară cum fierbe, mă gândeam să facem un sistem integrat pentru agenții. La un moment dat mi-a venit ideea (n.r. după o discuție cu Edi Uzunov), să consult ARAI - Asociația Română a Agențiilor Imobiliare, ca aceasta să-mi furnizez know-how și chiar membri . Am pus mâna pe telefon am sunat la ARAI, mi-a răspuns o doamnă cu o voce destul de oficioasă, care mă tot întreba despre proiect și eu îi explicam cam ce vreau dar ideea era să mă întâlnesc cu voi ca să vă spun mai multe face-to-face.

Eram un simplu IT-ist de 23 de ani, care nu știa mai nimic din zona de bussines imobiliar, dar cu foarte mult entuziasm. Am obținut întâlnirea, m-am dus  în data x la ora y, pe Câmpineanu, la  sediul ARAI. Primul lucru după ce s-a deschis ușa: ,,bine ai venit Răzvan, hai te rog’’. Am rămas uimit. Părea aceeși doamnă de la telefon și m-a surprins că mi-a reținut numele. Din păcate eu nu i-l reținusem. Era Mihaela Alexandroiu. E drept, am stat niște minute bune într-un birou să aștept, timp în care Mihaela era o multifuncțională, toată lumea o solicita: în timp ce vorbea la telefon, cineva îi aducea documente la semnat, altcineva avea nevoie de un sfat... pur și simplu era o multifunctionala.  

Eu îmi făcusem o mapă de prezentare cu tot ceea ce voiam să prezint, să o conving pe Mihaela. Dupa multe telefoane, Mihaela îi strange pe cei 4-5 oameni, câți erau acolo în sediul ARAI și începe să le povestească. Le-a explicat tot proiectul cap-coadă. A făcut o prezentare muuult mai eficientă decât prezentarea pe care o pregătisem eu în mapă. A fost uimitor să vad cum Mihaela a reușit să o înțeleagă proiectul dintr-o simplă discuție telefonică succintă. Ba mai mult avea și viziunea a ceea ce urma să se întâmple cu portalul și cu softul în general, ani multi din acel moment. Adică vorbea despre colaborări, vorbea despre baza de date, etică, etc. Acela a fost primul pas al colaborării cu ARAI. Peste câteva săptămâni TIMON, la World Trade Center. Acolo am luat masa inclusiv cu Edi Uzunov și Mihnea Șerbănescu…

MA: Da, era și Victor Stan, directorul administrativ al ARAI :)

RM: Corect. Discuția a fost extrem de fructuoasă. Edi Uzunov a fost primul care a venit cu initiativa și a spus ,,da, eu semnez contractul cu imobiliare.run.ro’’, fiind primul contract semnat cu noi (n.r. 20 aprilie 2000). Mihaela a însemnat tot ce însemană liantul nostru cu piața imobiliară. Chiar dacă nu este cea care a dat startul proiectului, cu siguranță este cea care a apăsat puternic pedala de accelerație și a făcut-o la momentul oportun, iar pentru aceasta, draga Mihaela, îți datorez enorm!

Un singur lucru mai am să vă spun despre acest fapt și este de asemenea extrem de puternic și de emoționant: vreau să evoc felul în care Mihaela a reușit, în toți acești ani, să trateze relația cu noi. În momentul în care m-am dus la Mihaela și i-am prezentat tot proiectul, evident se punea problema ca respectivul proiect să intre inclusiv în sediul Bastion și i-am spus: “pentru că ai făcut atât de multe lucrui pentru noi, aș vrea ca tu să beneficiezi de el pe o perioadă, în mod gratuit. Era un fel minimal de a-i multumi. Care a fost reacția Mihaelei? “Răzvan eu fac foarte mulți bani din imobiliare. Tu ai nevoie de bani ca proiectul să crească.” Vă spun cu mâna pe inimă, că în acest moment proiectul Imopedia, de 17 ani, are lună de lună, factură spre Bastion plătită la zi, la insistențele Mihaelei! Multumesc, Mihaela!!!

MA: Așa e normal, Răzvan. (n.r. emotia se simțea în ochii și vocea Mihaelei, de aceea a schimbat repede subiectul)

O să spun și eu pe scurt varianta mea.  De 2-3 ani de zile umblasem pe firme foarte mari de IT: cu întâlniri săptămânale, periodice, în care încercam să obținem de la ei acest format pe care ni l-ai dat tu. Și într-o bună zi m-a sunat Edi Uzunov și mi-a spus :,,uite am găsit o firmă mica, cu antreprenor tânăr, dar care va putea și este capabil să livreze ceea ce vrem.’’, “Păi cât de tânâr este băiatul ăsta?” “Are 20-21 de ani”, “Fugi, de aici, Edi, te rog frumos…” și Edi: “Nu, te rog frumos…..’’

Și apoi, eu îmi aduc aminte de întâlnirea noastră de la SIF Muntenia în care am concretizat tehnic toată anvergura proiectului. Și stand 2-3 ani în diverse companii de IT, normal că am început să înțeleg interfețele și ce înseamnă logistica punerii  în funcțiune a unui asemenea program.

RM: Au fost cel puțin 6 luni de analiză de proiect, luni în care Mihaela , Edi, oameni pe care cu greu îi scoteai la o cafea, au venit lângă noi, stăteam la o masă mare rotundă și pur și simplu puneam toate lucrurile cap la cap. Nu mai țin minte dacă era săptămânal sau bisăptămânal...

MA: Era bisătămânal și de multe ori de 3 ori pe săptămână.

RM: Până la urmă ca să oferi o soluție unei bresle nu poți să vii și să spui că ,,eu știu despre ce este vorba, gândirea mea este asta, spune-mi dacă o cumpărați...și gata ai făcut un business’’. Am vrut să înteleg bussines-ul vostru, în cel mai mic amanunt al lui...

MA: Nimeni nu mi-a pus atâtea întrebări câte mi-ai pus tu atunci :)) Începusem să ne întrebăm: “Ce mai dorește omul acesta? Vrea omul ăsta să-și facă agenție” :))) Îmi aduc aminte ca pe atunci agențiile au fost reticente în a cumpăra serviciile tale: “dacă ne fură baza de date”, “dacă o copiază și o dau la alții…..’’

RM: Așa este, a fost un drum lung prin care am câștigat încrederea breslei, iar în timp chiar și expertiză.

Mai vreau să spun că în momentul de față dacă vorbesc cu orice companie mare sau orice asociație, știi care sunt primele întrebări pe care la primesc?

MA: “Cum esti securizat?”

RM: Nuuuu, ar fi fost bine! Din păcate sunt întrebat ,,cât ne oferi nouă discount pentru că suntem asociație?” Un lucru pe care eu am tot încercat să-l schimb în toți acești ani este unghiul din care abordezi o colaborare. Dacă tot zici că vrei ceva pentru breaslă, nu e normal să începti cu ,,eu discount am?’’.

MA: Răzvan, în același timp au fost ani frumoși, au însemnat tinerețea noastră și trebuie să dăm tribut indiferent de efectele grele sau negative care au fost. Au fost ani minunați. Meritul este 90% al tău pentru că ai muncit enorm, ai luat fiecare agenție la rând și ai luptat….

RM: Multumesc! Să știi că am avut și cu cine :))

ARAI ȘI EDUCAȚIE

RM: Bun, hai să trecem dintr-o zonă ușor melodramatică în alte zone…..

MA:….și mai dure! :)

RM: :)) Cum a evoluat piața agenților imobiliari?

MA: Eu am început ca agent la Viamond în ’92 și erau vreo 50 de agenții, iar în ‘94 deja se vorbea de sute de agenții imobiliare. Un timp extrem de scurt. De ce? Era o mica investiție în raport cu alte business-uri, oferea o șansă de libertate persoanei care își asuma acest lucru. Această înmulțire a adus și foarte multă “faună”. Nu au fost numai agenții de elită care copiau sisteme vestice. Au fost și agenții care s-au desprins din acele câteva agenții. Au fost și oameni care au zis: “de ce să nu încerc fără niciun fel de cunoștințe? Îl duc pe cumpărător la o proprietate și asta este”. Cam aceasta era piața atunci.

În paralel am fost implicată în ARAI. Proiectul lui Bogdan Popovici a fost preluat de Radu Zilișteanu care a devenit președinte. Radu a reușit să facă primul parteneriat NAR. Îmi aduc aminte că la prima noastră plecare la Cracovia nici măcar nu am avut scaune pentru România. Era în ’92. Călătorisem toată noaptea cu trenul iar când am intrat în sală, România nu avea scaune. A trebuit să stăm în picioare, la ușa. În ’94 Radu reușise să semneze primul parteneriat strategic cu NAR-ul. Misiunea principală era de a educa piața imobiliară românească. Interesul era ca acei investitori strategici, americani sau vestici să fie protejați când vin să investească în România, să avem același limbaj și să livram serviciile de care ei aveau nevoie.

Am avut un mare suport de la NAR, atât logistic cât și material. Cel mai important obiectiv era să asigurăm o lege în timp de licențiere a profesiei de agent imobiliar. Am inceput să călăorim foarte mult. Al doilea obiectiv era școlarizarea. Ca să ai o lege a licențierii, trebuia sa ai suport  educațional. Toate aceste lucruri conduceau de fapt către protecția consumatorului. Acesta a fost și motivul prin care am argumentat la Ministerul Justiției și am obtinut OG 3 / 2000.

Întorcându-ne în timp… am început să luam contact cu asociațiile est europene pentru că era important să ne coagulăm și în estul Europei. Ideea a fost ca toate cele 14 țări din CEREAN, atunci când intram în Uniunea Europeană să fim unitare ca nivel de educație și ca maturizare. Din acel moment ne-am împărțit rolul în asociație în sensul ca Radu Zilișteanu s-a ocupat de partea internaționaă, eu m-am ocupat de partea educațională. Am făcut prima școală a agentului imobiliar la IRECSON. Era un parteneriat. Noi am scris cursurile, noi am predat și noi am format primele generații educate de agenți. Cursurile au fost scrise după anumite modele. Îmi aduc aminte că aveam sălile pline. O sală avea 40-60 de locuri . Oamenii își doreau să participe la curs, cursul nefiind foarte ieftin. Era un curs în trei module dar sala era plină.


RM: Cam ce învățau pe vremea respectivă agenții?

MA: Am învățat tehnici de negociere, comunicare, legislație. Noi nu putem subroga avocații sau notarii dar trebuie să avem cunoștințe profunde despre ce înseamnă un titlu de proprietate, locațiune, contract de închiriere, etc. Cursurile erau predate de avocați sau notari. Am avut curs de evaluare sustinut de dl Badescu de la ANEVAR, care era președinte în funcție.


RM: Cam cât dura un curs pe vremea aceea?

MA: Un curs dura 3 luni. Erau 3 module mobile. Agentul putea merge dimineața sau după amiaza.

 

RM: Exista o certificare la momentul respectiv?

MA: Da, era o certificare dată de IRECSON și validată de Ministerul Educației. Noi prin Radu Zilișteanu am reusit să introducem în nomenclatorul profesiilor, profesia de agent imobiliar. A fost o luptă mare.

În ’96 s-a înfiintat CEREAN-ul . România a fost membru fondator. Am început să pedalăm, să fim în concurență cu țările vecine: Bulgaria, Ungaria, Cehia, Polonia în sensul că fiecare voia să își facă temele cât mai bine.

 

RM: Cum ai ajuns la acel OG 3 / 2000 și la nevoia de legiferare în breaslă?

MA: Mergând și participând la foarte multe training-uri de formare ca officer într-o asociașie, nu ca agent imobiliar, am conștientizat cu toții că trebuie să facem ceva. Au fost foarte multe încercări care nu s-au soldat cu succes. Erau încercări de a fonda legea pe un schelet. Nu s-a reusit. În ’98 am avut privilegiul să îl avem pe Dan Ioan Popp ca președinte al asociației. Dan a venit și a luat toate bucățelele lucrate, toată muncă făcută a colat-o într-un tablou de taskuri și obiective, și a început o alergătură cu viteza unui Boeing.

 

RM: Ați fost o asociație cu oameni grei din piață, toți axați pe proiect și foarte capabili. Radu Zilisteanu, Dan Ioan Popp, Mihnea Șerbănescu.

MA: Să nu uităm că Dan Ioan Popp a fost unul dintre cei mai mari dezvoltatori români. Nu a fost agent. Cu toate acestea, când a devenit președinte, a pus cel mai mult entuziasm și cel mai mult efort de a face lucruri cât mai rapid. Este o persoană extrem de competitivă. La prima întâlnire CEREAN când a văzut că celelalte țări sunt extrem de avansate, când ne-am întors de la Bratislava a zis că trebuie să facem totul să ajungem la același nivel.

 

RM: S-a ajuns la o documentație enormă pentru acel OG3 / 2000.

MA: N-a fost numai documentația. Au fost acțiuni sincrone, simultane. Dan Ioan Pop a început să dea săptămânal comunicate de presă, să ridice imaginea agentului imobiliar. Al doilea obiectiv a fost să adunam cât mai mulți membri. De la 24 de membri inițiali, în 6 luni am ajuns la 110 membri. Cum? Dând membrilor avantaje masive. De exemplu reduceri la abonamentele Orange, negocieri făcute cu România Liberă care ani de zile nici nu ne-a băgat in seamă, etc.

 

RM: Cât era cotizația atunci?

MA: Din câte îmi aduc aminte era 20$ pe lună. Când deveneai membru ARAI aveai foarte multe avantaje. A fost un cârlig prin care asociația a crescut.

După ce vizitasem câteva școli din Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, IRECSON-ul intrase deja în umbră. Atunci a apărut ideea ca eu să mă ocup să asigur la nivel național suport de educație. Se întampla în ’99. Trebuia să pregătim infrastructura viitoarei legi. În ’99 am făcut parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României care avea logistica în toata țara. Prin Școala de Afaceri pe care o aveau și care funcționa foarte bine, noi puteam cu lectorii noștri să îi fixăm la nivel național astfel încât orice agent să aibă acces la educație. A fost un proiect foarte greu, cu foarte multe întâlniri.

 

RM: A fost un succes. Din păcate, un succes de moment. Atunci când a iesit ordonanța, în jurul oamenilor cu care eu vorbeam, totuși simțeam o bucurie. În sfârșit este un pas înainte. Din păcate Dragoș Dragoteanu, al doilea invitat ZAI LA O CAFEA a rămas cu niște regrete pentru ceea ce s-a întamplat ulterior. Și-a cerut scuze și este datoria mea să le transmit mai departe în acest context pentru faptul că OG 3 a fost boicotată din interior.

MA: De morți, numai de bine.

 

RM: Ideea este că în acest moment suntem cumva cu mulți pași înapoi din păcate. Probabil ca au profitat alții de textele legii

MA: Abosolut. Asta era în ’99. S-a pregătit infrastructura. Nu intrăm în detalii. Au fost foarte multe… Dan Ioan Popp are capacitatea să te convingă să muncești fără să dormi, fără să mănânci. S-au relializat foarte multe si trebuie să îi dăm meritul pentru aceste acțiuni.

Am inceput demersurile în ’99 cu Ministerul Justiției. Eu personal am participat la un training de 3 săptămâni în SUA unde am fost pregătită cum să pun problema, cum să obțin legea. N-am fost singura. Din toata Europa de Est au participat multe alte persoane. Eu si Mihnea Șerbănescu ne-am ocupat de a obține și a convinge Ministerul Justiției de a face această ordonanță sau lege. Am avut un mare noroc pentru că Secretarul de Stat era atunci dl. profesor Baias, un om extraordinar. Noi ne-am dus cu 1500 de argumente iar dumnealui dupa 10 minunte ne-a zis: opriți-vă. M-ați convins, aveți dreptate. Breasla trebuie să își facă legea, așa este normal. Nu ministerul, sau OPC-ul.

 

RM: Consideri că în 2017 direcția este autoreglementarea sau reglementarea?

MA: Exclus! Trebuie să fie doar autoreglementare. Cred că nu este târziu niciodată. Faptul că s-a demolat această muncă și că nu s-a pus nimic în locul ei este cea mai mare greșeală.

 

RM: S-a demolat inclusiv ARAI-ul din păcate.

MA: Da, copilul nostru de suflet. Mă doare foarte tare când vorbim despre acest subiect. Dar sper ca în această piață să mai fie oameni entuziaști ca noi și care voluntar să facă ceea ce am construit noi.

 

RM: Asta ar trebui să înțeleagă lumea. Faptul că voluntariatul este o nevoie și o necesitate.

MA: Răzvan, trebuie să dai un tribut profesiei care îți hrănește familia. Trebuie să plătești cumva, să o faci cu onoare și cu entuziasm.

 

RM: În acest moment, în 2017 care este cel mai nociv lucru în piața de agenți imobiliari?

MA: Lipsa unei legi care să reglementeze și care să protejeze consumatorul și agentul. O lege făcută de breaslă cu siguranță protejează și agentul imobiliar.

Să ne întoarcem la copierea ordonanței. În ianuarie 2000 a apărut OG 3 / 2000. Eram în drum spre aeroport, mergând la o întâlnire CEREAN. Știu că l-am sunat pe soțul meu, pe Lucian să meargă la Monitorul Oficial și să mi-l aduca în aeroport. La CEREAN când s-au deschis ușile, s-au desfăcut șampaniile, toți ne-au pupat. Eram prima țară care obținuse această lege. La scurt timp ni s-a cerut să facem stații pilot în fiecare țară. Am stat câte o săptămână în fiecare țară să traducem legea. Legea noastră, ordonanța noastră a fost copiată de Polonia, Cehia, Ungaria. Surpriza a fost cand ne-am întors în țară… Nu vreau să îmi aduc aminte.

 

RM: Este regretabil pentru întreaga piața imobiliară.

MA: a fost lipsa maturității. Popp a fost mult prea avangardist și mult prea inovator pentru acei ani. În 2000 ANEVAR-ul a fost premiată ca fiind cea mai de success asociație din toți partenerii internaționali. Următoarea asociație era ARAI-ul. Trebuie să spunem că ani de zile ANEVAR-ul ne-a tractat, ne-a ajutat.

 

DOMINO-ul CU 9 TRANZACȚII

RM: Hai să vorbim și despre tranzacții imobiliare. Poți să ne povestești de o tranzactie de care îți aduci aminte cu plăcere?

MA: Este vorba despre o tranzacție foarte veche pe care am făcut-o când lucram la Viamond in ‘92. Am avut o tranzacție care mi-a generat alte 8 tranzacții. În total au fost 9 tranzacții. Am avut un proprietar care voia să își vândă apartamentul. Dupa ce și-a vândut apartamentul, a trebuit să își cumpere un apartament. Proprietarul apartamentului pe care i l-am gasit după ce i-am vândut apartamentul avea și el nevoie de o altă casă. Tot acest domino mi-a generat 9 tranzacții in 8-9 săptămâni. Am muncit 18 ore pe zi. Să ne aducem aminte că nu existau notariate particulare. Erau doar notariate de stat. Să ne amintim că era o perioadă foarte grea în care nu existau cărți funciare și se făceau tranzacții multiple. Fraude. Îți dai seama ce frică am avut să nu am un default pe acest domino. Toți oamenii trebuiau să elibereze la timp pentru ca persoana care venea să ocupe casa. Am reușit cu ajutorul șefului meu de atunci, care m-a sustinut moral și îmi spunea: „o să poți!” Nu contează că nu dormi, o să iei o gramadă de bani. Și a ieșit. Este tranzacția care m-a marcat. Am înteles atunci că rolul unui agent imobiliar este de Project Manager.

 

 

SĂ REVENIM LA ZILELE NOASTRE

RM: Să ne uităm puțin către lupii tineri ai zilelor noastre, către agenții imobiliari care caută soluții în piață. Au în momentul de față soluții pentru profesionalizare?

MA: În afară de traininguri ocazionale și de cursuri de dezvoltare personală, nu prea au.

 

RM: Ce soluții i-ai da unui agent imobiliar care își dorește în momentul de față să acumuleze mai multe informații de valoare?

MA: În afara de mentoratul pe care il face patronul respectivei agenții și care este subiectiv, nu există soluție pe piață. Singura soluție este de a se concretiza iarăși o infrastructură națională. O piață matură înseamnă toată țara, nu doar Bucureștiul sau Clujul sau Constanța. Această școala trebuie făcută tot de oamenii din domeniu. Nu are cum să ne învețe un avocat sau un filosof despre ceea ce facem zilnic.

 

RM: Apropo de asta, de a învăța din interior. Îmi aduc aminte că pe parcursul experienței tale profesionale la un moment dat ai facut un mic ocol spre franciza Remax. Un ocol de 7 ani. Ce au însemnat cei 7 ani?

MA: La momentul acela, Remax pentru mine nu însemna un nou început, însemna o continuare. Pentru mine, REMAX a fost un network asigurat, un cod de etică care s-a respectat în interiorul Remax. Era pe vremea lui Adrian Șișchin ca președinte. În momentul în care Adrian a plecat, eu am ieșit din Remax, din motive personale, nu din motive profesionale. Mie Remax mi-a adus network, o colaborare eficientă între agențiile membre și acel cod de etică.


RM: Te-ai plictisit vreodată de imobiliare?

MA: Nu m-am plictisit de imobiliare.

 

RM: Ai făcut la un moment dat și o altă deviere, spre dreapta, spre un business secundar - Clubul Route 66.

MA: Da, este adevărat. A fost o nevoie de cash în perioada de criză dar niciodată nu am renunțat la agenție, niciodată nu am renunțat la a fi agentă. O fac cu același entuziasm cu care am făcut-o în prima zi a activității mele. Iubesc ceea ce fac. Sunt 25 de ani de când mă bucur în fiecare zi de ceea ce fac.

 

RM: Care este împlinirea adevarată în zona profesională pentru tine? Ce nu ai da din mână sub nicio formă?

MA: Recunoștința clienților. Am ajuns la a treia generație. Am început cu oameni de 40 – 50 de ani care acum sunt bunici și succesiv le-am servit copiii ca agent iar acum nepoții. Este cea mai mare satisfacție. Am foarte multi clienți în acest format. Ar mai fi banii, respectiv profitul.

 

RM: Se mai fac bani din imobiliare?

MA: Se fac bani în continuare. Este o piață extrem de agresivă, extrem de competitivă dar lipsită de substanță din cauza lipsei de educație în piață. Acești agenți tineri, „lupii tineri”, cum le zici tu,  au altă atitudine față de client. Noi am avut o atitudine prin care serveam clientul, eram docili cu clientul. Agenții tineri sunt extrem de agresivi. Simt asta și chiar am avut colaborări cu agenți tineri. Dealurile se închid. Este doar o altă abordare. Nu o înțeleg eu, dar funcționează.

 

RM: Aici poate fi și acea problemă dintre generații?

MA: Exact.

 

RM: Din punct de vedere operațional, piața imobiliară în sine cam pe unde se află? Ne apropiem de un boom sau tocmai am ieșit din el? Cam pe unde ne aflăm?

MA: Eu cred că suntem pe creștere. Este evident că suntem pe creștere. Trebuie să fim atenți pentru că băncile deja vând foarte mulți bani. Să nu uităm că în 2007 declanșatorul crizei a fost vânzarea banilor de către bănci. Suntem în aceeași situație. Nu atât de efervescentă ca cea din 2007, dar trebuie să avem precauție. Eu le spun tuturor clienților mei: vă bucurați în ziua în care ați luat creditul, dar după aceea aveți o viață să îl onorați. Să nu devină o viață de chin dacă nu sunteți prudenți.

 

RM: Reprezentare sau intermediere?

MA: Reprezentare! Sunt adepta reprezentării încă din anii ’90 când promovam acest lucru în piață cu Radu Zilișteanu, cu Dan Ioan Popp și toți care am fost în asociație. Nu exclud intermedierea. Te obligă piața. Nu ai cum să nu iei și intermedieri. Îți spun foarte sincer. Eu ca agent mă folosesc de acele intermedieri ca să îmi promovez proprietatea în exclusivitate. Cred că o face oricare agent, dar trebuie spus. Clienții trebuie să înteleaga că atât timp cât ei nu acordă încredere totală unui agent, agentul se poate folosi de acea listare pentru a închide o altă tranzacție.


RM: Mihaela, dacă nu ai face imobiliare, ce ți-ar plăcea să faci?

MA: Nu m-am gândit niciodată. Cred că mi-ar plăcea să fac o școala pentru agenții imobiliari. Am avut niște tentative care nu s-au finalizat din cauza necoagulării profesioniștilor din domeniu.

 

RM: Mai avem o întrebare pe care ți-a adresat-o Edi Uzunov zilele trecute: “Mihaela, cam ce am putea face pentru tine?” Stiu că pare o întrebare nevinovată, dar daca te uiti pe filmare o să vezi ca era extrem de emoționat când a adresat-o.

MA: O să iți spun ceva despre Edi. Din prima zi în care l-am cunoscut în ’94 și până astăzi, eu l-am perceput ca pe un lord al pieței imobiliare. Toate acțiunile lui către mine sau către ceea ce am reprezentat noi în piața imobiliară au fost acțiuni constructrive și foarte elegante. Ce imi doresc de la Edi? Mi-aș dori să ne vedem mai des. Îmi face o mare plăcere să mă întâlnesc cu Edi Uzunov.

 

RM: Pe cine ai dori să vezi la ZAI LA O CAFEA invitat?

MA: Sunt multe persoane, dar locul întâi îl merita Dan Ioan Popp. Mi-aș dori foarte mult ca Dan Ioan Popp să vină la această emisiune. Pop a luptat mult ca parteneriatul nostru cu Imopedia să fie și mai strans și mai legat. Au fost discuții în interiorul ARAI-ului în care s-a propus înlocuirea serviciilor RUN sau crearea unei concurențe, iar Dan a motivat foarte mult această legătură unică cu tine.

 

RM: Data viitoare ne-am gândit să invităm un lup tânăr și anume pe Georgian Marcu. Ce le-ai transmite tu lupilor tineri din piața imobiliară?

MA: Le-aș transmite să nu se lase duși de valul tranzacțiilor și al banilor și să nu uite că fără educație un agent imobiliar nu poate fi profesionist. Că-și iau educația din alte țări, că o iau prin diferite formate de training, educația este esențială. Mă refer la educația profesională. Ca să fii profesionist trebuie să iei informație structurată, concretizată în cărți, traininguri. Este greu la ora actuală pentru că nu mai există nimic de acest gen în România. Dar se pot duce în alte țări. 2 săptămâni, 3 săptămâni, 3 luni. Cursurile profesioniste țin minim 3 luni. Dacă nu ai acest input de valoare al fundației tale de agent imobiliar, te arzi pe dinăuntru. Este foarte greu să mergi mai departe. Unii rezistă 5 ani, alții 10 ani. Cei care au rezistat în domeniu sunt oameni care s-au calificat foarte mult.

  

  

6 August 2017