Letonia îndeplineşte toate condiţiile pentru a adopta moneda unică, iar Comisia Europeană (CE) a aprobat aderarea sa la Zona euro. De la începtutul lui 2014, Letonia va deveni cel de-al 18-lea membru al uniunii monetare, notează BBC.

30653-letonia.jpgComisia Europeană a avizat aderarea celui de-al 18-lea membru al Zonei euro: de la 1 ianuarie 2014, Letonia va începe să folosească moneda europeană. Statul baltic a demonstrat că întruneşte criteriile de preaderare – inflaţia scăzută, dobânzile scăzute pe termen lung şi datoria publică redusă fiind cele mai importante. De la începutul crizei financiare, PIB-ul ţării a coborât cu 20%, astfel că guvernul de la Riga a implementat unul dintre cele mai aspre programe de austeritate din Europa.

  • Inflaţia înregistrată de Letonia a fost de 1,3%, în timp ce nivelul minim acceptat este de 2,7%
  • Statul baltic a redus anul trecut deficitul bugetar la 1,2% din PIB, plafonul minim impus de UE fiind de 3% din PIB
  • Letonia are o datorie publică de 40,7% din PIB, iar nivelul maxim pentru adoptarea monedei unice este de 60% din PIB
  • Randamentul mediu pe termen lung al obligaţiunilor guvernamentale letone a fost de 3,8% în ultimul an, nivelul de referinţă fiind de 5,5%

Liderii europeni vor să demonstreze lumii întregi că Zona euro are un viitor îndelungat şi că, indiferent de condiţiile economice vitrege ale ultimilor ani, uniunea monetară îşi poate continua creşterea. În acelaşi timp, Letonia doreşte să îmbunătăţească relaţiile cu Europa şi să se îndepărteze de Rusia, mai scrie BBC.

Hotărârea mai trebuie validată de către Parlamentul European şi de către liderii UE, ceea ce este însă doar o formalitate. De asemenea, votul miniştrilor de Finanţe din Zona euro va avea loc în luna iulie. Totodată, includerea Letoniei în Zona euro a fost aprobată de Banca Centrală Europeană (BCE) în decursul zilei de miercuri, însă oficialii BCE au avertizat că stabilitatea financiară a ţării poate fi ameninţată de nivelul ridicat al depozitelor bancare deţinute de străini.

NU RATA: Economia europeană, în cea mai neagră perioadă din ultimii patru ani


5 June 2013