Revista presei in imobiliare
Sursa: Curentul | Publicat:
31 mai 2007
Daca pana acum ne-am obisnui cu cresteri abrupte ale preturilor terenurilor aflate in intravilan (sau cu potential de trecere din extra in intravilan), asistam la o schimbare de trend: vor urca mai abrupt preturile la terenuri agricole. Şi ...
Sursa: Ziarul Financiar | Publicat:
31 mai 2007
Preturile apartamentelor au la nivel global o evolutie ciclica, iar perioada de apreciere a pretului locuintelor din Bucuresti se afla in jumatatea superioara a intervalului, a apreciat ieri Adrian Sischin, regional director al RE/MAX Romania, la un ...
Sursa: Curentul | Publicat:
30 mai 2007
Preţurile terenurilor din apropierea Bucureştiului au făcut foarte multă vreme subiectul unor speculaţii serioase. În ultimii ani, evoluţia înregistrată pe această piaţa a fost una alerta, ...
Sursa: Jurnalul National | Publicat:
30 mai 2007
Interesul investitorilor străini pentru sectorul imobiliar din România se menţine ridicat, influenţat de efectele favorabile aduse de aderarea la UE, deşi piaţa românească este lipsită de ...
Sursa: Ziarul Financiar | Publicat:
30 mai 2007
Compania de brokeraj Swiss Capital, preluata la sfarsitul anului trecut de belgienii de la KBC Securities, a inchiriat 800 de metri patrati in parcul de afaceri S-Park, situat in apropiere de Piata Presei Libere, a anuntat CB Richard Ellis. ...
Vatra Satului este numele unui viitor ansamblu rezidenţial care va arăta identic cu o aşezare bucovineană din secolul al XIX-lea. Casele care se vor construi la Suceviţa vor fi vândute la licitaţie.
Pe un teren de 12 hectare, situat ...
Pe un teren de 12 hectare, situat ...
Sursa: Smart Financial | Publicat:
30 mai 2007
Realty - Romanian Forum on Real Estate Market, aflat la cea de-a 8-a editie, se va desfasura pe 30 mai 2007, la World Trade Center Bucuresti, incepand cu ora 9:00, se arata intr-un comunicat remis ziarului financiar electronic www.SMARTfinancial.ro. ...
Sursa: Curentul | Publicat:
30 mai 2007
Primăria Capitalei va relua licitaţia pentru selectarea investitorilor interesaţi de construirea unui complex multifuncţional cu o capacitate de 16.000 de locuri în zona Tineretului, denumit Arena Bucureştilor, ...
Sursa: The Money Channel | Publicat:
30 mai 2007
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), Laszlo Borbely, susţine că au fost identificate, în ultimele două luni, aproximativ 1.200 de hectare de teren în toată ţara pe ...
Sursa: Adevarul | Publicat:
29 mai 2007
Încă o voce care pariază pe scumpirea în continuare a apartamentelor se face auzită în piaţa imobiliară. Într-o conferinţă de presă, Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei ...
Sursa: Evenimentul Zilei | Publicat:
29 mai 2007
Recenta criza declansata de cererea de faliment a constructorului Yapitek, implicat in realizarea complexului Planorama, cu peste 1.000 de apartamente, ii nelinisteste pe cumparatorii de apartamente si vile noi aflate in stadiul de proiect. Avocatii ...
Sursa: Romania Libera | Publicat:
29 mai 2007
» Valabilitatea certificatului pentru orice constructie este de doar 10 ani de la data emiterii. » Din 2010, vanzarea si inchirierea apartamentelor nu se vor mai putea face fara "pasaportul" energetic. Din acest an, ...
Sursa: Evenimentul Zilei | Publicat:
29 mai 2007
Astfel, daca in urma cu doua luni, apartamentele cu doua camere se vindeau cu un miliard doua sute de milioane de lei vechi, acum aceeasi locuinta ajunge la un miliard si jumatate. In acelasi timp, un apartament cu trei camere costa nu mai putin de ...
Sursa: Saptamana Financiara | Publicat:
29 mai 2007
Tendintele de dezvoltare si specializarea imobiliara au inceput sa dicteze preturile pe piata terenurilor urbane. Problemele de infrastructura de la periferia orasului inchid dezvoltatorii inauntrul zidurilor cetatii, iar scumpirea continua a ...
Sursa: Cotidianul | Publicat:
29 mai 2007
Preturile terenurilor continua si dupa aderarea la UE sa urmeze un trend ascendent, iar estimarile de crestere sint de 15% anual in urmatorii 5 ani. La cumparare, primul lucru de cerut este certificatul de urbanism, care ofera raspunsul la ...
Sursa: BloomBiz.ro | Publicat:
28 mai 2007
"Am cumparat recent un teren de 5.200 metri patrati in zona Aviatiei, pe care intentionam sa construim 80-100 apartamente, valoarea investitiei fiind estimata la circa 15 milioane euro", a declarat, luni, agentiei MEDIAFAX, Ismail Ozer, ...
Publicat:
28 mai 2007
Din fondul locativ bucurestean de 785.000 de imobile, 720.000 sunt scoase anual la vanzare. Cu alte cuvinte, statistic, aproape fiecare proprietar de apartament din Capitala isi scoate anual imobilul la vanzare si apeleaza la o agentie ...
Sursa: Libertatea | Publicat:
28 mai 2007
Preturile apartamentelor din Bucuresti vor continua sa creasca in urmatorii patru-cinci ani, dupa care va urma o stagnare, deoarece putini cumparatori vor fi dispusi sa plateasca noile costuri, apreciaza Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare. ...
Sursa: Ziarul Financiar | Publicat:
28 mai 2007
O garsoniera in zona Vitanul Nou (Bucharest Mall), situata la ultimul etaj intr-un imobil de opt etaje, a fost vanduta la pretul de 61.600 de euro, potrivit agentiei imobiliare care a intermediat tranzactia, Indoors Real Esate. Garsoniera are o ...
Sursa: Jurnalul National | Publicat:
28 mai 2007
Sudul Bucureştiului va deveni o zonă rezidenţială pentru oamenii cu venituri mai reduse şi pentru clasa medie, în timp ce nordul va rămâne fieful oamenilor cu bani. Proiectul zonei metropolitane ...
Sursa: Smart Financial | Publicat:
28 mai 2007
Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare a demarat, impreuna cu Asociatia Romana de Standardizare, o actiune privind realizarea unui standard profesional unic de certificare in domeniul imobiliar, care sa fie compatibil cu cel european, potrivit ...
Sursa: Evenimentul Zilei | Publicat:
28 mai 2007
Compania turca Yapitek, firma de constructii care ridica proiectul rezidential Planorama, a intrat in procedura de faliment, primul raport fiind depus vineri la Tribunalul Bucuresti, potrivit unui anunt publicat de casa de avocatura ...
Sursa: Ziua | Publicat:
28 mai 2007
Compania Yapitek, antreprenorul general al proiectului rezidential Planorama din Bucuresti, a inceput procedura de faliment, primul raport fiind depus vineri la Tribunalul Bucuresti, a anuntat firma de avocatura Urban&Asociatii. Potrivit ...
Sursa: The Money Channel | Publicat:
25 mai 2007
Constanţa, Timişoara şi Iaşi au fost principalele ţinte ale dezvoltatorilor imobiliari, după Bucureşti. Lor le-au urmat Cluj-Napoca, Braşov, Galaţi şi Craiova. Dezvoltatorii se îndreaptă ...
Sursa: Ziarul Financiar | Publicat:
25 mai 2007
Un metru patrat intr-un apartament din zona Baba Novac, construit in 1985, a fost vandut recent la pretul de 1.500 de euro, potrivit agentiei imobiliare Indoors Real Estate care a intermediat tranzactia. Astfel, pentru 52 de metri patrati ...
Stirile zilei
OFERTE RECOMANDATE
IMOPEDIA.ro
VANZARI
INCHIRIERI
PROIECTE si INVESTITII
DEX.IMOPEDIA.ro - dictionar imobiliar
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes
Linkuri Sponsorizate













