Stiri imobiliare zilnice
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
07 nov 2013
O insulă din sudul Mării Adriatice este scoasă la vânzare, iar proprietarii i-au redus preţul cu aproape 70%, în speranţa că vor găsi un client dispus să treacă peste poveştile înspăimântătoare. Localnicii spun că este ...
Atunci când vor să se mute într-un bloc nou, clienţii caută în special zonele care îi avatajează. Unii preferă locurile în care au mai locuit, alţii aleg în funcţie de serviciu sau şcoala copiilor. Pentru cei care ...
În ultimii ani a crescut numărul agenţiilor imobiliare care au înţeles că trebuie să-şi îmbunătăţească simţitor calitatea serviciilor prestate. În cazul profesioniştilor, nevoile clienţilor sunt minuţios analizate, astfel ...
Sub un procent din populaţia planetei controlează aproape jumătate din averea din întreaga lume, arată cel mai recent raport cu privire la averea mondială. Numai în ultimii zece ani, averea globală a crescut cu 68%, iar în 2013 a ...
Industria produselor de lux are o valoare la de circa 300 miliarde dolari, la nivel mondial. Europa de Est părea să aibă potenţial, în urmă cu cinci-şase ani, iar România era atractivă, în calculele marilor branduri internaţionale ...
Cutiile de valori din interiorul băncilor ar trebui să fie una dintre cele mai sigure modalităţi de păstrare a bunurilor preţioase. Cu toate acestea, valul de plângeri depuse de clienţi în ultima vreme, pune la îndoială siguranţa ...
Eindhoven are o istorie îndelungată, însă până la apariţia companiei Philips, era o aşezare de mici dimensiuni, fără un renume internaţional. Orăşelul s-a dezvoltat odată cu brandul de electronice, astfel că nu a fost afectat ...
Cei mai mulţi proprietari vor cât mai multe camere, deşi dispun de un spaţiu limitat. Însă există şi excepţii, locatari care se simt bine în spaţii deschise, în care totul este la vedere. IMOPEDIA.ro prezintă un proiectul de ...
Arhitecţii contemporani se inspiră din natură, iar clădirile de forma unei amibe sunt printre cele mai impresionante proiecte ale ultimilor ani. Curentul este denumit „blobitecture” (de la „blob architecture”), fiind ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
31 oct 2013
Un alt zgârie-nori reprezentativ pentru peisajul cartierului Manhattan a fost achiziţionat de investitori chinezi. JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a vândut unei companii din China clădirea „One Chase Manhattan ...
Sursa: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Publicat:
30 oct 2013
Segmentul rezidenţial este unul dintre cele mai grele componente ale pieţei imobiliare. Inerţia pe care acesta o are face ca perioada de criză să se simtă acut, mai mult decât în domenii, precum comercial sau office. Însă tocmai de ...
Chiriile se menţin sau cresc, în timp ce preţul locuinţelor scade. Dezvoltatorii care au supravieţuit crizei au învăţat că trebuie să construiască pentru un public care se uită la fiecare leu, au observat cum clienţii nu mai vor risipă ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
29 oct 2013
Parisul şi-a pierdut din strălucire, în ultimii ani. Împinşi în special de noile măsuri de impozitare introduse de Francois Hollande, bogaţii s-au orientat către alte mari capitale europene sau către metropole de pe alte ...
Impozitul pe sănătate aplicat celor care îşi închiriază proprietăţile este nu doar controversat, dar nefezabil, după cum au repetat specialiştii în nenumărate rânduri. Totuşi, el va fi aplicat şi, cel puţin la modul teoretic, ...
În momentul în care constată o neregulă în contractul cu banca, clienţii tind să închidă ochii şi să accepte ceea ce le cere banca sau încearcă soluţionarea amiabilă. Totuşi, o asemenea situaţie este un precedent ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
28 oct 2013
Anii grei de criză au reuşit să cureţe piaţa, au rămas doar cei mai buni, cei dedicaţi şi interesaţi să-şi îmbunătăţească serviciile. Dezvoltatorii au înţeles că, pentru a face profit, trebuie să asculte cu atenţie nevoile clienţilor şi ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
26 oct 2013
Lagos este cel mai mare oraş al Nigeriei, vehiculându-se ideea că ar fi şi cea mai mare metropolă din Africa. Cu o evoluţie impresionantă în ultimele patru decenii, Lagos este astăzi centrul economic al ţării, căminul celor mai bogaţi ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
25 oct 2013
Atraşi de istoria, exotismul şi frumuseţea Americii Latine, din ce în ce mai mulţi români au început să aleagă pachete turistice în această parte a lumii. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai vizitate oraşe din America ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
24 oct 2013
Mai poate suporta Capitala noi centre comerciale? Renumele unui mall poate fi construit aplicând o reţetă de succes din alt mediu? Care este direcţia în care se îndreaptă retailul românesc? Răspunsurile la aceste ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
24 oct 2013
România este una dintre ţările cu cel mai ridicat risc seismic din Europa, se plâng companiile de asigurări, iar studiile internaţionale o confirmă. Activitatea seismică intensă din ultimele săptămâni îi face pe asiguratori ...
Plexiglasul este un material bine cunoscut celor care şi-au construit sau care şi-au amenajat locuinţa. Totuşi, versatilitatea acestui material îl face să fie prezent în numeroase momente ale vieţii de zi cu zi. De la mobilă şi obiecte ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
23 oct 2013
Lucrările de construcţie la magistrala de metrou ce va lega cartierul Drumul Taberei de restul Capitalei sunt în grafic. În timpul unei vizite la şantier, Ministrul Transporturilor a declarat că nu există motive să ne îndoim de ...
Bucureştiul este un oraş care se dezvoltă haotic, inestetic şi discordant cu cerinţele de dezvoltare normale ale unui oraş modern. Numărul problemelor cu care bucureştenii se confruntă este mare, iar pentru fiecare dintre ele există soluţii. ...
Sursa: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Publicat:
22 oct 2013
Climatul financiar este în continuă schimbare, iar mediul de afaceri aduce constant noi provocări. În cadrul evenimentului „The New Age of Retail” Real Estate Forum 2013, invitaţi de marcă vor expune caracteristicile actuale ...
Sursa: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Publicat:
22 oct 2013
Când depozitele nu mai aduc profit iar creditele se transformă într-o povară prea greu de dus, clienţii obişnuiţi să economisească se întorc spre alte tipuri de produse bancare. Contractele de economisire-creditare s-au făcut ...
Stirile zilei
OFERTE RECOMANDATE
IMOPEDIA.ro
VANZARI
INCHIRIERI
PROIECTE si INVESTITII
DEX.IMOPEDIA.ro - dictionar imobiliar
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite articole
Cele mai comentate articole
Top Likes
Linkuri Sponsorizate